"Pe 24 februarie se iubeste. Se iubeste in stilul dulce romanesc, in cel mai curat si mai intens mod. Este zi de primavara, iar natura revine la viata, pasarile presara bucurie, florile anotimpului ne incanta simturile, voia buna e la ea acasa, pe plaiurile mioritice.
Este ziua lui Dragobete, numit si Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, ce ne aduce iubirea in casa si in suflet.
Legenda povesteste despre Dragobete ca fiind un personaj magic, similar lui Eros, al vechilor greci, si lui Cupidon, al romanilor, ce oficia in cer, la inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, traditie ce s-a extins treptat pana in randul oamenilor si a dat nastere unor obiceiuri specifice romanilor din sudul si nordul Dunarii. Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfântului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat chipes , puternic, un neastâmparat si un navalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un petitor si un nas al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, asa cum si pasarile "se logodesc" în aceasta zi. Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara. Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului".
Se spune ca daca in aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza, vei fi harnic tot anul.
Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.
Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.
Dragobete (cunoscut si sub numele de Dragomir) este fiul Babei Dochia. Opus acesteia, Dragobete este un personaj pozitiv, ce influenteaza in bine vietile celor care iubesc. Baba Dochia, mama tanarului Dragobete, era intruchiparea mitica a soacrei rele si a iernii cu ale sale 12 cojoace de ger si ninsoare, ce isi trimitea nora sa indeplineasca sarcini imposibile, amenintand-o ca, pana nu le indeplineste, nu se mai poate intoarce acasa, la sotul ei drag.
Se spune ca Baba Dochia ingheata odata cu venirea primaverii, cand sarbatorim, alaturi de Dragobete, aparitia primelor flori gingase, topirea zapezii si iubirea ce renaste in acest anotimp al Soarelui si bunei dispozitii.
Se spune ca Baba Dochia ingheata odata cu venirea primaverii, cand sarbatorim, alaturi de Dragobete, aparitia primelor flori gingase, topirea zapezii si iubirea ce renaste in acest anotimp al Soarelui si bunei dispozitii.
In mediul rural, in special, traditia straveche, riturile vechilor traci raman inca vii. Romanul de aici isi mai aduce inca aminte de obiceiul de demult al fetelor si baietilor, care, in ziua lui Dragobete, se primeneau in haine curate de sarbatoare si porneau cu voie buna inspre padure, pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste, pastrandu-le pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Flori de fraga/ Din luna lui Faur/ La toata lumea sa fiu draga/ Uraciunile sa le desparti".
Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat, si nu unul oarecare, ci acela care le indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. Acest obicei poarta denumirea de "zburatorit" si de aici si celebra zicala "Dragobetele saruta fetele!", mult indragita de fetele nerabdatoare, ce purtau in suflet speranta primirii a cat mai multor sarutari, ce erau menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor.
Un alt obicei al fetelor era de a strange omatul netopit (ultimele ramasite de zapada , numita "zapada zânelor"), apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca avand efecte magice asupra lor atunci cand o foloseau, intrucat deveneau mai frumoase si mai dragastoase. La fel, femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot anul.
Nici oamenii mai în vârsta nu stateau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau sa aiba grija de toate orataniile din ograda , dar si de pasarile cerului, oferindu-le mancare cat mai buna. În aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.
Personajul Dragobete mai cunoaste si o alta metamorfoza in persoana Navalnicului, fecior de o frumusete atat de izbitoare incat sucea mintile fecioarelor si nevestelor tinere. Pentru caracterul sau patimas, acesta a fost pedepsit de Maica Domnului si transformat intr-o planta ce ii poarta numele.
Etimologie
Dupa unii etimologi, aproape toate denumirile pentru aceasta sarbatoare sunt dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine "Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul" . Aceasta sarbatoare, numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia" , a fost preluata de romani ca si in cazul altor sarbatori din calendarul popular (Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia s.a.). Denumire din slava apare in veacurile evului de mijloc sub denumirile "Vobritenia" , "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete". O alta explicatie data de unii filologi asupra provenientei numelui "Dragobete" porneste tot de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag".
Dupa unii etimologi, aproape toate denumirile pentru aceasta sarbatoare sunt dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine "Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul" . Aceasta sarbatoare, numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia" , a fost preluata de romani ca si in cazul altor sarbatori din calendarul popular (Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia s.a.). Denumire din slava apare in veacurile evului de mijloc sub denumirile "Vobritenia" , "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete". O alta explicatie data de unii filologi asupra provenientei numelui "Dragobete" porneste tot de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag".
Totusi, alti filologi explica denumirea prin doua cuvinte dacice, "trago" - tap si "pede" - picioare, aceste doua cuvinte transformandu- se, in timp, in drago, respectiv bete.
Dimineata zilei de Dragobete
De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.
Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.
Flacaii stransi in cete sau multimile de fete obisnuiau ca, in ziua de Dragobete, sa isi cresteze bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, respectiv surori de cruce.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerup toate muncile, nu se coase, nu se spala, nu se merge la camp, in schimb se face curatenie in toata casa pentru ca zilele ce vor urma sa fie pline de spor si prospetime si pentru a-l intampina cum se cuvine pe zeul iubirii, care nu vine singur, ci insotit de asa-numitele zane Dragostele, ce le soptesc vorbe de amor indragostitilor.
Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche (sau macar fara sa fi vazut o persoana de sex opus), ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete.
Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche (sau macar fara sa fi vazut o persoana de sex opus), ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete.
Astfel, sarbatoarea dragostei sau ziua indragostitilor la romani era vazuta ca fiind una de bun augur, deoarece se credea ca aduce gospodarilor un an mai imbelsugat, liniste, noroc in dragoste si prosperitate. "
Pagina de pornire
1 comentarii:
ce postare diferita ....
Trimiteți un comentariu